joi, 1 septembrie 2011

Ar fi trebuit sa-si sarbatoreasca ziua de nastere pe 29 August....



Imi cer scuze ca revin cu o postare asa de tarzie, insa nu am avut posibilitatea de a accesa internetul, din motive, sa le spun...personale.

So, voi incepe aceasta postare cu multa durere in suflet, caci, acum doi ani, a plecat dintre cei vii una din cele mai importante simboluri ale muzicii internationale, dar si un simbol al pacii si al dragostei in lume...Un geniu, un suflet de copil captiv in trupul unui barbat matur, dar care emana energie si-si afisa talentul sau remarcabil in momentul in care pasea pe scena pe care o considera al doilea camin al sau: MICHAEL JACKSON.
Am fost fana lui devotata inca din copilarie, cand eram doar o progenitura a carei inaltime abia ajungea la nivelul genunchilor mamei. Inca imi mai vin in minte vagi imagini din ziua cand tata pornise televizorul pe MTV, unde, nu peste cateva clipe, urma sa vizualizez primul videoclip al sau dintre toate cele pe care urma sa le vad vreodata: Black Or White. Si am ramas cu gura cascata si cu ochii pironiti pe televizor.  Si din momentul in care a inceput sa se dezlantuie cu dansul sau perfect si ireprosabil, am stiut ca il voi adora pentru tot restul vietii mele. Am stiut ca voi avea dorinta de a-i cunoaste "mostenirea" ce ne-a lasat-o tuturor, dar mai presus de orice, am stiut ca imi voi dori din toata inima sa-l cunosc pe Michael Jackson OMUL, cel de dincolo de imaginea megastar-ului cu un talent remarcabil. Si dorinta mi s-a indeplinit. Am urmarit diferite interviuri cu el, am citit multe articole despre el, insa am avut parte si de dezamagiri: dezamagiri fata de paparazzi si toti jurnalistii ce publicau informatii false la adresa lui.
Am plans in hohote cand a fost acuzat pe nedrept de pedofilie si am sustinut in suflet nevinovatia sa pana la capat. Nu l-am judecat niciodata pentru infatisarea sa ce se schimba pe zi ce trecea, datorita sirului de operatii estetice suferite. Eram constienta ca avea motive pentru care a facut aceasta alegere, insa am stiut ca nu din cauza faptului ca ii era rusine de originile sale. Si am aflat mai tarziu motivul: el avea o boala ingrozitoare a pielii, numita Vitiligo, ale carei dureri il chinuiau si ii provocau suferinta. Din acel moment, am invatat cea mai importanta lectie pe care viata ti-o poate da: sa nu judeci niciodata oamenii dupa aparente. Cunoaste-i, inainte sa-i judeci. Si, daca stam sa ne gandim mai bine, nimeni de pe aceasta planeta nu are dreptul sa judece pe cineva. Singurul care are acest drept este cel care ne-a creat din tarana, adica Dumnezeu.
In urma cu 3 zile [ nu luati in seama data si ora afisata pentru post, deoarece ceasul blogului e mai dereglat ], ar fi trebuit sa implineasca onorabila varsta de 53 de ani.  Ar fi trebuit sa fie si acum in viata, sa ne incante cu vocea sa si cu dansul sau remarcabile. Insa, din pacate, acest lucru nu mai este posibil, caci organismul sau a cedat. A cedat, lasand suferinta sa-l macine, a lasat boala sa triumfe, caci nu mai avea puterea de a lupta. Fortele sale au atins declinul probabil cu mult timp inainte de a deveni celebru.
Stau cateodata si ma intreb: oare cum ar fi fost el daca nu ar fi avut o copilarie grea, aproape inexistenta, datorita nenumaratelor concerte la care trebuia sa fie prezent alaturi de fratii sai? Oare cum ar fi fost el daca nu ar fi avut ghinionul de a avea un tata agresiv, ce-l batea in mod repetat pentru cele mai banale greseli pe care le comitea? Oare cum ar fi fost el daca nu ar fi avut viata aceasta de super-star, foarte grea si plina de stres si de munca ce te epuizeaza, viata aceasta in care esti mereu asaltat de paparazzi obsedati de senzational si de scandal? Oare cum ar fi fost daca nu ar fi fost acuzat de pedofilie, desi era nevinovat? Oare cum ar fi fost daca nu s-ar fi despartit de prima lui sotie, Lisa-Marie Presley? Ar mai fi fost la fel, asa cum a fost toata viata lui? Oare daca ar fi fost ca toate intrebarile scrise aici sa reprezinte adevarata sa viata, ar mai fi fost in viata? Ar fi suferit mai putin?
Pun aceste intrebari care, desigur, vor ramane fara raspuns, deoarece tind sa cred ca toate aceste evenimente tumultuoase ce i-au aparut lui Michael in cale i-au grabit moartea, si nu dependenta de anti-depresive sau mai stiu eu ce alte medicamente lua. Daca lumea ar fi fost mai toleranta si mai dispusa sa-l inteleaga dincolo de extravaganta ce o afisa in fata camerelor de filmat, ar fi fost si acum in viata, pregatindu-se poate pentru lansarea unui nou hit sau pentru un nou album, sau - de ce nu? - pentru organizarea unui megaconcert intr-un colt al lumii. Si, de asemenea, copii lui s-ar fi bucurat si acum de prezenta tatalui lor in viata lor, pregatit sa-i indrume pe cai bune in viata.

Ar fi trebuit sa te bucuri de un nou an in viata ta, de un nou inceput. Ar fi trebuit sa continui sa faci ceea ce iti placea cel mai mult: sa executi faimosul Moonwalk si sa ne incanti cu vocea ta si cu indemnurile tale la pace in lume, la dragostea pentru aproapele tau, indiferent de ce orientare sexuala ar avea, indiferent de rasa, indiferent de credtintele religioase. De ce a trebuit sa pleci si sa-mi lasi sufletul indurerat si pustiit? De ce a trebuit sa rapesti o parte din mine? Iti ascult muzica si ma simt ca si cum tu nu ai plecat niciodata, pentru ca nu te voi uita niciodata, vei ramane viu in sufletul meu si in sufletul a miliardelor de oameni ce te-au indragit de pe intreg mapamondul pentru totdeauna. Intreaga mea viata nu va fi suficienta pentru cat de mult mi-as fi dorit sa fi avut ocazia sa te cunosc personal si sa-ti multumesc pentru tot ce ai facut pentru aceasta lume, pentru acest Univers. Si sper, ca, oriunde ai fi acum, sa nu renunti niciodata la talentul daruit de Dumnezeu. Incanta-i pe ingeri si incanta sufletele tuturor celor din Ceruri cu ce ai fost izestrat. Eu imi voi duce existenta aici, pe Pamant, si iti voi asculta muzica si voi tine cont de tot ce ai dorit sa transmiti pana la sfarsitul zilelor mele.Si nu in ultimul rand, chiar daca nu mai esti aici, iti urez un calduros si sincer LA MULTI ANI, cu parerile de rau ca nu am putut sa scriu asta acum 3 zile.


Adio, dragul meu Michael! :X <333 :(

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu